Din nou despre tine...

Stau din nou si scriu... Nu mai am litere ce sa le adun aici, ce sa le scot din inima, sa le transform in cuvinte si apoi sa le redau spre citire..... Ma urasc pentru ca nu pot sa te urasc.. Ai intrat cu forta in mintea, in sufletul si in viata mea... Nu mai pot scapa de tine. Imi este frig. Este intuneric.. Nu te mai zaresc de ceva timp.. Stau si incerc sa ard un fir de iarba cu tigara, dar nu arde pentru ca e verde, e in putere inca, drogul ce se afla in tigara mea nu'l afecteaza.. Pe mine in schimb drogul acesta si focul intens ma mistuie, nu'l pot stinge, nu pot sa'i fac nimic...Nici macar nu'l pot atinge, ci doar simti.... 
Ce'am vazut in tine? Care e motivul si baza a tot ce se mi se intampla? De ce imi bate inima atunci cand apre dulcea revedere? De ce tot la ce sper, tot ce iubesc, tot ce pare a fi in regula dispare, se pierde ori e doar un vis? Ma plimb. Vreau sa ma linistesc. Adierea racoroasa misca frunzele cazute de artari ce o data ele erau vii,erau frumoase, erau tinere, asa... ca mine, ca tine, ca noi.. Dar s'au stins, asa cum si lina noastra vorba a incetat. Te vreau, dar nu pot sa te am caci drumul pana la tine pe poteca intunecoasa a padurii, unde imi joc rolul trecator la vietii  este prea greu, poate are prea multe obstacole si poate mult prea grele pentru a le putea trece.. Fete necunoscute zaresc, dar tot ce'mi apare in fata sunt doar iluzii... Tot ce vad e simpla euforie, e doar vis, doar un vis, doar o amagire... Nu indraznesc sa ma trezesc, sa te caut din nou, si'apoi sa ma pierd in ochii tai... Iarasi ma aflu pe marginea unei prapastii adanci, si nu vreau sa'i aflu sfarsitul pentru ca asa, firul s'ar rupe si toate bilutele de margaritare ale vietii mele s'ar sparge, s'ar spulbera asa cum un val isi varsa lacrima in stancile dure si reci. Ele reprezinta speranta...Speranta ca intr'o zi tu imi vei vorbi, vei fi altfel..  Fiecare lacrima ce am varsat'o pentru tine s'a transformat in perla, si atunci cand am sa te gasesc, cand am sa'ti simt din nou parfumul unic, am sa'ti dau acest colier, sa'ti vezi in fata sincera iubire ce nu se va stinge niciodata.. E greu acum pentru ca lucrurile, oamenii, visele, sentimentele te descriu.. Ceva din fiecare iti apartine si urasc faptul ca tu esti ca si mine, esti oriunde, oricand, fugi, vii, stai, faci orice numai sa nu te stie nimeni. Ah... De mi'ai sti vorbele, de mi'ai sti sincera traire, sincera viata ce o am, ai intelege de fapt ce insemni tu pentru mine. M'ai schimbat, m'ai adus intr'un mod in care cer un drog, "iubirea" ce doar tu il detii si poate mult prea mult imi ceri sa ajung la tine.. Conditiile ma depasesc, viata, lacrima si slova nu mai sunt un motiv de alinare, sunt doar motive de chin, de greu.. Dar cui ii pasa.. Daca tu nu, atunci cine.. Ma afund in tacere.. Apa suna lin, isi urmeaza cursul, asa cum eu incerc sa'mi urmez cursul vietii, dar n'are niciun sens.. Cum arata o imagine alb negru si tu aparand in ea dandu'i culoare? Cum arata un vis unde totul e totul e stins si tu vii si ii dai viata? Asa imi imaginez eu clipele petrecute in lipsa ta.. Dar tu nu cunosti, nu vrei sa stii, sau poate chiar nu ai stiut niciodata. Intr'un colt din suflet tu iti ai locul si de ai vrea sa ma cunosti ar fi poate cel mai frumos sentiment. Ti'am vorbit prima oara si parca totusi n'am fost eu, si cu timpul am inceput sa  ma obisnuiesc cu ideea ca tu esti ca si Soarele eu ca si Luna si ca noi doi, desi stam fata in fata nici macar nu ne putem privi in ochi...Trecem unul pe langa altul, insa un zambet ar schimba totul.. Stii suna cam asa: "One move can bring people together"... Dar e prea absurd ca tu sa intelegi.. Si renunt.